Christos a Înviat!

Ca toţi să fie una (Ioan 17, 21)
Monday, March 30th, 2009

Numai greutăţi, numai întuneric şi numai ură.

"Trăiţi precum copiii luminii", se spune în scrisoarea către efesini. Cu dragoste, bunătate, pace, gânduri bune, dăruire, spirit de sacrificiu, generozitate, virtute şi puritate aducem scânteia dumnezeiască la strălucire, pentru ca El să poată străluci în exterior. Aura luminoasă, aceea care ne înconjoară, ne luminează calea pământească şi purifică întunericul de pe acest pământ. Lumina lui Christos, ne aşteaptă, ca să-i întindem mâna.

Cuvantul de Duminica

 

Cu cât ne străduim mai mult să aprindem scânteia dumnezeiască în noi, cu atât mai mult se apleacă cerul spre pământ. Lumina aduce lumină, este o lege spirituală. Ce rezonanţe atragem depinde numai de propria noastră lumină sufletească. Cu cât aura noastră este mai strălucitoare, cu atât mai intensiv se realizează contactul cu mesagerii lui Dumnezeu. Adevărul lor devine realitate pentru noi. Cu lumina interioară putem lumina şi ceea ce ne înconjoară. Să căutăm scânteia luminii dumnezeieşti în oamenii care ne înconjoară pentru a cauza un fluviu care curge continuu. Să percepem totul în jurul nostru drept purtător de lumină. Fiecare fiinţă poartă lumină şi poate duce la strălucire. Ne aflăm în această lume pentru a ne regăsi în lumină. Nu este un act unic, este o convieţuire continuă în iubire.

Lumină şi iubire

Dacă ne adâncim în lumină interioară, vom găsi scânteia dumnezeiască în aproapele nostru. Suntem legaţi împreună în lumină şi iubire.

"În mine este tăcerea sfântă, armonie deplină şi linişte absolută. Datorită puterii dumnezeieşti din mine şi a conducerii îngerilor cereşti mă concentrez asupra luminii dumnezeieşti în inima mea. Această scânteie strălucitoare formează un canal de lumină puternic, asupra căreia pot răspândi multă iubire. Prin această punte a luminii suntem cu toţii uniţi. Prin scânteia dumnezeiască sunt conştient în permanenţă de lumina cerească. Sunt împlinit prin recunoştinţă profundă."
Cu aceste cuvinte ale luminii, doresc tuturor cititorilor "Cuvântului de duminică" îndurarea lui Iisus cel Înviat şi lumina Lui să ajungă în toate familiile şi în toate casele. Vă doresc tuturor ca această rază de lumină, această linişte şi această armonie să străbată întunericul şi să ajungă la fiecare. Fiţi şi Dumneavoastră purtători ai luminii în aceste vremuri întunecate şi grele pentru România şi în această lume care devine tot mai întunecată. Christos a înviat! Adevărat a înviat!

 

* Ziarulmeu a invitat des toate bisericile creştine, respectiv confesiunile, să scrie, pe rând, rubrica “Cuvântul de Duminică”, dar am fost refuzaţi cu argumente hilare. Un preot “şi-a rupt un picior”, un preot “e prea sărac”, un preot are nevoie de aprobarea superiorilor, altul a spus “să scrie Bosco ăla”. Ecumenismul în anul 2009.

Ziarulmeu încă este deschis pentru colaborare.