12 întrebări adresate Mitropolitului Ardealului

 

Întâlnirea m-a surprins, m-a impresionat. Este vorba despre "noul" Mitropolit din Sibiu (al Ardealului), în funcţie începând cu anul 2005. Nu mă salută de sus, aşa cum sunt obişnuit în alte cazuri, ci cu gesturi fraterne. Are simţul umorului, este relaxat şi îşi pune întrebări neobişnuite. Profesorul universitar: prof. dr. Laurentiu Liviu Streza. Când îi spun că, în calitate de cetăţean străin, am probleme cu formula sa de adresare (Înalt Prea Sfinţit), îmi răspunde relaxat să îl numesc pur şi simplu părinte. A publicat peste 150 de lucrări. I-ar fi făcut mare plăcere să rămână doar profesor de teologie şi intră şi astăzi cu mare plăcere în auditorii. A fost căsătorit, soţia sa a murit în 1992 şi are cinci copii care au devenit între timp adulţi şi care s-au dedicat de asemenea teologiei. Felicitări copiilor care au un asemenea tată. El este păstorul cel bun. El nu răspundere asemenea demnitarilor care se află deasupra tuturor problemelor, ci vorbeşte cu o grijă pastorală autentică, nu cu pamflete istorice, ci cu principii din Evanghelie.

 

Dr. Laurentiu Streza, un mitropolit cu picioarele pe pământ, printre oameni. Cu un asemenea episcop aş putea fi şi ortodox. La final l-am întrebat: Ce părere aţi avea dacă m-aş converti de la biserica catolică la cea ortodoxă? Streza a răspuns înţelept şi foarte diplomat: Părinte, "nu trebuie să vă convertiţi. În cei 20 de ani de îngrijire a sufletelor din România, aţi demonstrat că sunteţi un adevărat ortodox“. Iar eu i-am răspuns: slavă lui Isus Hristos

Aţi afirmat la un moment dat că v-aţi întors acasă. Ce înţelegeţi prin acasă?
Eu am pornit în slujba Bisericii ca preot. Am fost apoi profesor universitar. Faptul că viaţa mi-a fost schimbată prin moartea soţiei am devenit episcop. Am fost trimis unde a avut nevoie Biserica, dar inima mea a rămas tot în Sibiu. Eu am rămas profesor în continuare. În momentul în care am fost ales la Sibiu am considerat că m am întors acasă. Eu nu am plecat, dar m-am întors mai pregătit.

Sunteţi evaluat în continuare în funcţie de predecesorul dumneavoastră Antonie?
Eu cred că sarcina mea e mult mai grea decât să fiu comparat cu Antonie. Dacă mă compară cineva cu Şaguna sau cu întreg şirul de Mitropoliţi, sarcina este foarte grea. Fiecare dintre marile personalităţi care au fost înaintea mea a excelat prin ceva, Şaguna le-a avut parcă pe toate, pentru că aşa a fost vremea. Antonie a fost o mare personalitate, intelectual şi om practic. Cred că poate ceva voi face şi eu, nu m-am comparat niciodata cu ei să spun de exemplu că vreau să-l depăşesc pe Antonie în scris. Ştiu că pot să fui comparat cu Antonie sau cu alţii, am încercat măcar să întreţin ceea ce mi-au dat înaintaşii mei, pe urmă să mai punem şi noi ceva în plus.

Ce vă bucură ?
Cel mai mult mă bucură prezenţa credincioşilor în biserică. Când mă duc să slujesc şi catedrala e plină, chiar dacă e în cursul săptămânii, când mă duc să sfi nţesc o biserică şi oamenii năvălesc peste mine, unde mă duc şi e lume multă, e bucuria mea deplină. Faptul că oamenii vin la biserică e spre folosul lor nu al meu.

Ce vă întristează?
Mă întristează criza morală în care ne adâncim, criza familiei, acţiunea brutală a mass-mediei asupra conştiinţei umane prin toată spurcăciunea pe care o arată. Noi nu suntem într-o criză, nu e gravă criza financiară. În momentul în care avorturile s-au legalizat, prostituţia e la ea acasă, alte şi alte păcate sunt acoperite sau legiferate, unde mergem? Am scris şi am strigat: dacă nu ne trezim ne pedepseşte Dumnezeu.

Cum vă relaxaţi cel mai bine?
Când merg la Mănăstire la Sâmbăta e cea mai mare relaxare. Sau dacă merg la Păltiniş iară este o deconectare fizică. Simt că le-am lăsat toate măcar pentru câteva ore sau pentru o zi. Dacă mă duc acolo mă odihnesc ca niciunde.

Ce gătiţi cel mai bine?
Eu să gătesc? Mai bine să mă întrebaţi ce mănânc cel mai bine. Am fost un an de zile în Elveţia şi mi-am gătit singur. De când sunt Mitropolit când am nevoie de o salată mă duc şi mi-o fac, dar la alte preparate...

Cu cine v-ar place să faceţi schimb de situaţie pentru o lună?
Aş schimba cu profesorul care eram eu înainte. Oricând m-aş duce înapoi în locul profesorului de teologie şi i-aş lăsa pe oricare dintre colegii mei profesori să fi e în locul meu măcar o lună. Cred că atunci ar înţelege altfel relaţiile noastre şi de ce am fost obligat să mă duc decan ca să ajut facultatea în alt mod, să dinamizez, să o pun la alt standard. Altfel nu aş schimba cu nimeni pentru că îmi asum crucea pe care o am.

Ce vă place mai mult la dumneavoastră ?
La mine nu îmi place nimic. Nu sunt mulţumit pentru că ar fi autosufi cienţă. Vreau totdeauna să fiu mai mult decât mi-a dat Dumnezeu să fiu. Mă bucură însă orice realizare pe care o avem cu toţii împreună pentru că sunt urmărit de dorinţa de a lăsa ceva în urma mea, de a construi o biserică, de a face o lucrare, de a curăţa o biserică. Vreau să zidesc oameni şi clădiri. Oameni să zidesc în preoţi şi profesori de teologie şi apoi în instituţii de acestea care vor vorbi despre noi când nu mai suntem. Vreau să merg la Rai dar să se închidă uşa. Chiar dacă intru la uşă dar să fi e închisă uşa. La întrarea în
Rai, să ne ajute Dumnezeu că altfel...

Ce vă motivează ?
Ca temei al acţiunii mele este credinţa în Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu faţă de noi, asta mă motivează.

Care este personajul preferat din istorie ?
Eu nu am fost un iubitor de istorie, mi-a plăcut istoria dar nu să ţin la ea deosebit de mult. Cel care m-a impresionat de când eram copil a fost Ştefan cel Mare tocmai prin faptul că a făcut multe mănăstiri. Iar din istoria bisericească, cel care m-a impresionat şi l-am iubit a fost Ioan Gură de Aur. Nu am avut idoli în domeniul ăsta.

Ce nu vă place deloc la dumneavoastră?
Rabdarea. Nu am răbdare nici cu mine nici cu altul, dar la slujbă nu mă grăbesc, mi-e frică. Dacă le spun studenţilor că trebuie să facă slujba corect şi complet şi pe mine mă văd ei că mă bâţăi în timpul slujbei nu mai cred nimic ce spun.

Aveţi un cuvânt înţelept pentru cititorii noştri ?
Tot ceea ce există împrejurul nostru bun e de la Dumnezeu spre folosul nostru. Tot ceea ce există rău împrejurul nostru se datorează nouă pentru că noi am transformat binele în rău. Sănătatea e dar de la Dumnezeu dar şi cei bolnavi şi cei săraci ne aparţin tot nouă pentru că Dumnezeu i-a rânduit alături de noi ca să-i putem ajuta. Dacă nu îi ajutăm şi ne sunt indiferenţi, cei bolnavi, cei săraci, copiii străzii, deţinuţii, nici Dumnezeu nu ne iubeşte şi nu va avea grijă de noi. Pierdem tot ce am câştigat. Şi când ne dă Dumnezeu suferinţă ne-o dă spre bine, există un bine pe care îl avem după suferinţă.