Culorile vietii in toamna lui 2008

Din nou cad frunzele pe pământ. Natura se înveșmântează în culori și nuante minunate de toamnă. Pănușul porumbului îmbraca acum un maro uscat, florile rămase își apleacă triste capetele. Vântul se joacă cu frunzele si ne povesteste despre suisurile şi coborasurile anului, despre lumina si umbra, despre bucurie si despre tristete. Acum incepe si recoltatul. Si este vremea sa ne gandim si la recolta vietii. La culorile stralucitoare ale verii respectiv la trairi, la culorile toamnei si la zilele de meditatie ale vieţti, la culorile anotimpului inghetat, la tristetea si lipsa de culoare a înghetului. Astfel, viata noastra este in permanentã legata de natura. Caci natura si culorile ei sunt oglinda si in acelasi timp simbolul vietii noastre.

 

 

Durere? Consimtiti?

Toamna ne amintește, că devenim neincetat mai batrani. Si noi oamenii ne aplecam tot mai mult spre pamant cu cat inaintam in varsta, devenim mai fragili, schimbam culoarea fetei si structura corpului. Vantul se joaca cu zilele vietii noastre si ne inclina.

Este dureros? Consimtiti?

Nu, nu vrem sa fim melancolici. Dar trebuie sa si exersam sa devenim mai batrani. Trebuie sa fim pregatiti sa schimbam culorile si sa acceptam ridurile de pe obraz si sa acceptam un corp aplecat. Sa fim pregatiti ca fortele ne parasesc si devenim o jucarie in suflarea vantului. Sa fim pregatiti sa privim in fata realitatile toamnei. Este exercitiul renuntarii, asemeni cum un copac isi scutura frunzele. Vai, cat de greu trebuie sa fie sa-ti pierzi puterea, sanatatea, realizarile. Adio, coroana implinita a copacului meu. Adio, puterea mea, sanatatea mea, adio, tuturor succeselor mele. Si ce urmeaza apoi ? Face toamna loc pentru altceva? Nu se intampla asa? Citim si in Evanghelie ca murim iar samanta noastra cade in pamant pentru a rasari din nou. Iar samanta buna aduce viata noua... Toamna lasa loc tacerii. Vantul de toamna coloreaza o alta imagine in sufletul nostru, o imagine profunda, o imagine tacuta. Toamna este anotimpul binecuvantat in care auzim glasul lui Dumnezeu, aflam imboldurile sale, in care putem inspira vivacitatea sa de nepatruns tocmai din aceasta liniste. Toamna are culorile sale fascinante. Cand isi rasucesc mii de flori ale soarelui de pe un singur camp intr-o singura directie palariile, pentru ca apoi sa-si plece palaraiile si sa vesteasca despartirea? Odata ma aflam in mijlocul unui asemenea camp cu floarea soarelui, iar vantul murmura pintre miile de palarii plecate despartirea vestind amurgul. Si vantul imi murmura: da-ti drumul, iar eu mi-am plecat capul și am raspuns in ritmul vantului: da, dau drumul. De ce? Pentru ca noul sa se nasca.

Poti elibera si rugaciuni.
De la infarctul meu eliberez cele mai grandioase rugaciuni. Poti elibera si rugaciuni. Atunci si rugaciunea devine tot mai usoara si mai modesta. Si culorile rugaciunii tale se modifica si melodia rugaciunii tale de toamna devine tot mai inceata si doar mai murmura. Apoi, dintr-un tatal nostru mai ramane “faca-se voia ta”.

Toamna este un motiv de eliberare, “vie imparatia ta”, dar si de a privi in urma. Sper sa avem un motiv sa privim in urma plin de recunostiinta pentru vara si primavara care a trecut, pentru tineretea si anii plini de putere ai vietii noastre. Sper ca exista suficiente motive de a fi recunoscatori pentru viata daruita. Sper ca vantul toamnei va inalta un ritm de armonie cu ceea ce s-a petrecut. Atunci vreau sa fiu recunoscator pentru ce mi-a daruit Dumnezeu, pentru darurile sufletului, pentru oamenii pe care am putut sa-i cunosc, pentru abundenta culorilor din mine si din ceilalti.

Toamna ma insipra in mod anume. Imi devine usor sa eliberez din nou ceva. Inainte ca frunzele toamnei sa acopere pamantul,

Ele sunt deosebit de colorate si de marete.
Culori minunate. Cateodata ma gandesc ca, daca reusesc sa eliberez ceva din mine si in mine, atunci paleta coloristica a sufletului meu va fi cea mai frumoasa. Atunci, sufletul meu este atat de colorat asi intreaga viata a toamnei devine o noua viata. Iar vantul ne sopteste incet ca putem elibera, de ce ne-am despartit: pentru totdeauna.

Atunci va fi loc in mine
De fiecare data cand reusesc o eliberare simt maturitatea si implinirea si superioritatea si speranta si recunostiinta si lumina blanda a toamnei. Si atunci, in mine se face loc din belsug, pentru a ma retrage in iarna mea, in mantia mea impotriva frigului. Ma ecranez si las un singur loc liber pentru a respira, asa cum sparg in stratul de gheata al baltii din gradina. Da, dar si vantul ghetii are o melodie. Si apoi astept primavara si al ei vant cu noua melodie.
Dar acum, sa te lumineze si sa ma lumineze blanda lumina a toamnei. Pentru scurt timp. Asculta cantarea vantului tau si saluta de dimineata deja seara. Asa cum si ultima vara se transforma in toamna. Aceasta este adevarata eliberare, si atunci si tatal ne izbaveste de tot raul.
Va scriu un mesaj de salut in vantul toamnei. Iar acest vant sa vi-l aduca precum pe o frunza. Prindeti aceasta frunza. Tineti-o strans, daca puteti.

Al Dumneavoastra.
Pater Don Demidoff ICCC